Din Neant spre Neant


Din neant spre neant curg gânduri, simțuri bogate,

Trăiri neașteptate, valuri de emoții, tresăriri aparte,

Chipul tău, bogat in vorbe, cuvinte clare, dar mărunte,

Idei simple, străpunzătoare, dar nespuse,

Ochi, nu voci, grăiesc, în șoaptă dulce,

Taine vechi răsună modern, dar noaptea-i rece,

Din neant spre neant stele curg, iar inima se duce,

Să-și întorcă firul vieții, întretimp, în sânge,

Bătălii în suflet, remușcări născând regrete crunte,

Și vocea ta, ca o lună ascunsă de nori,

Privirea ta, ca stele învinse de zori,

Iubirea ta, ca soarele arzător pe obrazul unui orb,

Te înțeleg, dar din neant vin cugete zbierând amețitor,

Curgând spre neant, presând apăsător,

Din neant spre neant, amenințător,

Din flăcări dorințe, arazătoare, ducând spre foc,

Dar eu, ascultând de înțelepciunea liniștii, în tăcere te ador,

Ca un suflet tânjind spre corp, cu sete, privindu-te copleșitor,

Prin filmul timid ce ne desparte lumile, transparent, dăunător,

Distant de gândul tău mă aflu, dar intim te cunosc,

Distante sunt tărâmurile noastre, dar prin noi se ating, fraudulos,

Prin noi se sting, tradiții ce mii de ani au vărsat in vene idealuri, păcătos,

Dorința de a varsa din vene viață, privind sec, nemilos,

Suflete și minți, inimi vii, iubiri precum a noastră sfârșite dureros,

Din neant spre neant, curgând, loialitate, zis lucru frumos.

Ne-am despărțit, un timp, câteva luni,

Te aveam in gând, in inima mea de călător nebun,

Roua dimineții refracta in ochii mei chipul tău, un suflet bun,

In brațe te simțeam, te doream, șoapta ta o ascultam,
Erai un vis, un paradis promis, și cu dor așteptam,

Inumăram apusuri....


Dar soarele nostru s-a stins,

Te-am căutat, adânc, dar lacrima ta umedă, secată de orice compromis,

A curs pe obrazul tău, atunci când buzele-ți grăiau răspunsul liniștit...

In tăcerea nopții zbieram spre neant, fără glas, sau cuvânt grăit,

Priveam frunzele gălbui, umede, rascolite de vant, cu pas de lunatic mut,

Privire oarbă încețosată de umezeala unei a lacrimi ce vroia sa nu mai curgă,

Să inghețe în timp, ca cicatricea albă a unei răni crunte,

Raceala nopții străbătea străzi străine, întunecate, ducându-mă spre neantul corpului fără sulfet.